the wall '10

nu ştiu nimic despre muzică
n-am reuşit niciodată să încânt audienţa
îi plictisea mereu altcineva storcându-le ochii ca pe nişte lămâi învechite
pleoapele căscau, ploaia intra în sală ca într-un efect de 4d

ne-am săturat şi-aşa cu toţii
aşteptând ceva de la scaunele gândite cu picioarele pe pământ
o să înţelegem vreodată că scena e ca o masă unde se serveşte
mereu altceva

acel cineva
poartă mereu o notă după el
ca un einstein cântând relativitatea la lumina becului
uite cum îmbătrâneşte chopin şi degetele lui nu mai ajung la mi/de/jos
tristesse devine întunecoasă oamenii încep să râdă
crezând din nou în glume proaste

biletele atârnă ca nişte scame
miroase a cozonac
o haină de pianist acoperă solemn jumătate de reflector
pe uşa din culise scrie "ţi-ai uitat
trandafirii bă"

dreams

povestind până la refuz de rame

xerox de la http://agonia.ro/index.php/poetry/13960566/povestind_p%C3%A2n%C4%83_la_refuz_de_rame

paşii mei nu sunt de-acord
unul cu celălalt
aş putea să-mi trag un zâmbet pe faţă
să pierd lupta cu fermoarul sacului din nylon care-mi spune
discard all memories here până rămâi gol
de ţi se lipeşte pielea de faţă şi-ţi apare creierul ca
un ochi fără retină
să-mi spun pe nume când urc treptele
şi străzile să le privesc la fel din urcare atunci când nu mai rămâne
loc de hârtii pentru că majoritatea lumii îşi munceşte degetele
să ajungă de la picadilly la cartoful scheletic fluturându-şi aripile trenciurilor
majoritatea vremii în notepad dar
asta nu garantează nimic
pentru că fallingwater înseamnă linii şi iarăşi linii peste care
curge apă şi toţi ne credem înţeleşi
într-un fel în care numai noi ştim ce mai urmează
şi după asta

am uitat titlul deja

îmi amintesc mereu mâinile tale
povesteai de fiecare dată altceva şi te
sorbeam ca pe o cană

uneori mă agăţam în disperare
de o unghie crescută poate în exces
nu spuneam prea multe
mă temeam că aerul şi-ar fi schimbat culoarea şi-ar fi devenit un
vintage fără flori înotând albastru şi sec
printre avioane şi soldaţi făcuţi aproape în întregime
din sângele palmelor tale

zâmbetul meu se ascundea în eşarfă
priveam degetele din tavan
în spatele pereţilor uzi de amintiri ploaia tăcea

începe licart

şi ca de obicei înscriu şi pe urmă 

mă trezesc că stai că trebuia să o pun pe aia nu pe asta 

la poezie teehee

aiaiai doamne.

am trecut azi pe lângă un om care plângea şi m-a emoţionat incredibil de mult aşa, interior; chiar dacă sunt în mare aceeaşi persoană, s-a schimbat puţin din suflet în ceva negru şi trist. şi nu numai din cauza asta. 

când zici toamnă nu te gândeşti doar la frunze perfect colorate după dispoziţia muşchilor tăi de visător. toamna îţi trage-n freză tot chefu' când nu te aştepţi, pentru că e de fapt foarte urâcioasă şi invidioasă că noi oamenii suntem capabili de a transmite ceva vesel când ea nu face altceva decât să transforme ştiinţa crengii uscate într-o teză lacrimogenă de literatură concluzionând cu o iarnă profundă în adevăratu' sens al cuvântului.

a da, cică ne-au ameninţat polonezii că o să fie frig iarna asta? foarte frig?

ia dă-i încolo şi pe ăştia chiar dacă nu-s eu stelistă.

my last blah:

(nimeni nu mai lipeşte un amărât de afiş)

înghit literele una câte una şi-mi dau seama
că nu am ce face
că moartea trece pe lângă mine ca şi când un om
şi-ar desface umbrela să miroasă
plasticul ieftin al mânerului - patruşcinci de litri de benzină

ştiu că oamenii plâng
dar e ciudat pentru o stradă să ţină
loc de umeri şi scări de bloc

câteva artere de sânge închegat - femeia obosită urcă-n grabă
se trezeşte fără adăpost în faţa unor ochi închişi
ferestrele sparg vase de porţelan şi mâinile se-adună
repede la ochi să nu simtă
decât muzak-ul unei nopţi uscate

să nu intre prea mult frig şi electricitate când sângele
urcă prin minte ca o sevă bătrână
să nu faci paşi prea mari când te îndepărtezi
de la neon când întorci tigaia şi observi că mâinile s-au lipit de ea
în disperarea că o să te ridici şi că
toate crăpăturile din pardoseală vor mirosi a
ora când te-ai născut şi când ai văzut cum arată o fereastră
albă, era albă nu-i aşa

şi când umblam pe holuri căutând halatul
ai uitat că am trecut pe lângă tine
nu te cunoşteam oricum foşnindu-mi singurătatea
de închiderea spitalului

am uitat cum ne cheamă

şi am uitat toate chestiile pe care mi le-am promis de-a lungul verii

că nu uit

că o să fac tot ce am spus

că nu voi pierde un timp incredibil de uriaş şi dilatant făcând nimicuri degeaba fără motiv

nu mai vreau plictiseală vreau să aud muzica la maxim vreau 

să-mi vibreze sufletul urechea mintea 

nu vreau doar colţuri de vise vreau să muşc din ele la nesfârşit

vreau să-mi 

placă

să ascult oamenii

nu mai vreau să mă închid de tot nu e sănătos

vreau din nou vara cu pink floyd în care mi-ai deschis ochii

vreau

să zbor aruncând case pe pământ

unul din momentele alea când

simţi că muzica te ţine deasupra lumii

pe degete

atitudini naşpa

oamenii poartă pălării pe dos îşi dau cu fond de ten / bărbaţii
ridică din sprâncene când văd / şireturi desfăcute gulere întoarse /
ratează trepte se-mpiedică în golurile verzi

la radio auzi cum se-mprăştie cafeaua pe discursul mut
şoferii-şi dau păru-n ochi / se poartă anii '70 timpul îmbătrâneşte

s-a trezit azi mai puţin hippie şi nu mai ştie

cum să păcălească un amărât de semafor

(nu-s mulţumită de sfârşit)

they've finally made it !

de când am tot

aşteptat

sper că vara viitoareeeeee

merg la concert  

heartheartheart

fisheye !

i♥besc

"O fericire  
calmă 
şi 
în acelaşi timp violentă 
, în faţa căreia sufletul nu opunea 
nici o rezistenţă."

(simfonia de care spuneam)

guess who

"s e RECE azi din sunt"

că bine zicea omu' ăsta

se tot scurge anotimpul ăsta prin porii noştri

e frig dar trece

o să fie şi mai frig şi pe urmă puţin câte puţin o să ne trezim

urmează evident

vara

aşa ar trebui să gândesc

dar

frigul o să-ngheţe timpul şi distanţele şi şoselele

cât de frig o să fie acolo ?

şcoala

degetele or să mă mişte în loc de contrariu

textele or să-mi apară la fel ca ăsta de aici / trebuie să-mi mut ochii puţin mai la stânga

iar ploi / hai-să-ne-grăbim-uri / zăpadă scap şi anu' ăsta haha :)

 dor de ...

 dar

 azi am trezit eu alarma din somn

e ceva mai mult decât

obişnuita incoerenţă

ză bluz

scria nichita odată despre A, eu ...

e mai frig prin mine
încă zboară fluturii de pe terasă / poate că
ai vrea să-ntinzi o mână
un sunet / să te-aud şi totuşi
să nu înţeleg nimic

o să ningă în curând şi nimeni
n-o să râdă de noi / nici măcar n-o să mai plouă
ca-n ziua aia

cuvintele îmi stau
în mâini / aş vrea să le dau drumu'
să închid capacul / să stricăm
corzile unui pian

oamenii...

pot fi atââât de ignoranţi !

ca de exemplu
eu
faţă de tema de vacanţă.

despre vară şi alte moduri de a-ţi pierde visele

(poză pe malu' mării negre)

am făcut o groază de chestii vara asta deşi
puteam să fac încă pe-atâtea
am stat prin braţele europei vreo 2 săptămâni la sfârşitul cărora
îmi era atât de dor
de românia noastră (menţionez că era închis la casa de schimb non-stop
la Nădlac şi semnul înalt de 20m
de la benzinăria OMV îşi trăgea un bronz fain
întins pe iarbă dar mie
îmi era atât de dor)
m-am îndrăgostit a câta? doua treia cinşpea oară de londra şi
mi-am promis
că-mi voi petrece pe-acolo studenţia / tate modern mă aşteaptă
cu galeriile cubiştilor şi futuriştilor
jazz cafeul la fel şi parcurile unde o să-mi agăţ
probabil 2-3 ore din timp şi ochii într-o carte în timp ce o să muşc
cu poftă dintr-o blueberry muffin rawr

what else ? am reuşit performanţa de-a mă arunca
în cerno mori o singură dată în schimb
balchik mi se pare cel mai romantic loc unde ai putea să mănânci o
răbdare prăjită pe marginea mării sau orice altceva
în restaurante deasupra ei
(nu) sincer acum e chiar
romantic acolo

m-am închis de tot în mine şi
după luni de tăcere
a spart oceanul cuvintele pe hârtie
(adică notepad / mă aflu în imposibilitatea
de a scrie orice poezie nevirtual)
n-am avut nevoie de lume nuuu
m-am ascultat am ascultat
parov stelar jazzamor cafe ibiza / chopin / mahler - simfonia a 5a adagietto cred şi eu
că nevastă-sa a acceptat să fie soţia lui
dacă aş avea răbdare m-aş face pianistă sincer

am întâlnit oameni pe care i-am găsit
incredibil de aproape de suflet / e ca şi când aş fi fost
acasă şi
de-abia aştept să-i revăd

mi-am rupt recent picioarele şi prin
bucureştiul nostru
am visat în metrou cu ochii larg deschişi
atât de bine încât l-am luat în direcţia opusă dar
aveam timp
oricum

şi ca încheiere
uşile ferestrele pereţii în care am bătut
ani întregi fără răspuns
s-au dărâmat în sfârşit trăiesc
cu soare în suflet razele mele or să refacă într-o bună zi
casa

-------------

weekendu' începe luni, nu ?
da, sigur .