the wall '10

nu ştiu nimic despre muzică
n-am reuşit niciodată să încânt audienţa
îi plictisea mereu altcineva storcându-le ochii ca pe nişte lămâi învechite
pleoapele căscau, ploaia intra în sală ca într-un efect de 4d

ne-am săturat şi-aşa cu toţii
aşteptând ceva de la scaunele gândite cu picioarele pe pământ
o să înţelegem vreodată că scena e ca o masă unde se serveşte
mereu altceva

acel cineva
poartă mereu o notă după el
ca un einstein cântând relativitatea la lumina becului
uite cum îmbătrâneşte chopin şi degetele lui nu mai ajung la mi/de/jos
tristesse devine întunecoasă oamenii încep să râdă
crezând din nou în glume proaste

biletele atârnă ca nişte scame
miroase a cozonac
o haină de pianist acoperă solemn jumătate de reflector
pe uşa din culise scrie "ţi-ai uitat
trandafirii bă"

dreams

povestind până la refuz de rame

xerox de la http://agonia.ro/index.php/poetry/13960566/povestind_p%C3%A2n%C4%83_la_refuz_de_rame

paşii mei nu sunt de-acord
unul cu celălalt
aş putea să-mi trag un zâmbet pe faţă
să pierd lupta cu fermoarul sacului din nylon care-mi spune
discard all memories here până rămâi gol
de ţi se lipeşte pielea de faţă şi-ţi apare creierul ca
un ochi fără retină
să-mi spun pe nume când urc treptele
şi străzile să le privesc la fel din urcare atunci când nu mai rămâne
loc de hârtii pentru că majoritatea lumii îşi munceşte degetele
să ajungă de la picadilly la cartoful scheletic fluturându-şi aripile trenciurilor
majoritatea vremii în notepad dar
asta nu garantează nimic
pentru că fallingwater înseamnă linii şi iarăşi linii peste care
curge apă şi toţi ne credem înţeleşi
într-un fel în care numai noi ştim ce mai urmează
şi după asta