gregory's - bucureşti nord (23.01)

aş vrea măcar o dată
să scriu un poem tăcut şi liniştit
un poem care poate fi urcat cu liftul
fără să te întrebe despre vreme
şi care n-ar spune mai nimic
când ar privi doi oameni făcând dragoste

un poem all-season care să nu se sperie
de sfârşitul unei raze de soare
şi care să-mi spună în fiecare dimineaţă

te iubesc

mai sincer decât o spune mama astfel încât
n-ar mai trebui să-ţi strig numele de fiecare dată
când ninge

poetry of pulbere

am două mâini cu ele îmi înfig unghiile în coasta lui adam şi ţipă neajutorat afară plouă fără dumnezei de gheaţă
ştii că pe vremea asta noi doi ne putem preface că suntem allan şi maitreyi pe vremea când îmbrăţişam
copaci putem lua liftul către frunzele cele dintâi fără să ne pese că suntem două semafoare
scurtcircuitate de mucuri de ţigări ne pasă că noi doi suntem doar ceva mai mult de
câţiva pumni de praf şi ne dor coastele mai tare ca oricând încercând să ne
descoperim ajungem în stări degradante pe paturi de spital dar astăzi
suntem fericiţi că prindem trenuri şi le strivim carcasele de fier ca
pe o îmbrăţişare veşnică înainte să plecăm pe drumuri eu mă
ţin cu o mână de soare ai degetele mele în coaste ce facem
noi aici se numeşte love deşi autostrada are numai
două benzi ne întrepătrundem ca două săbii
de laser doar privindu-ne intens
şi nici pe departe la fel ca
în poemul ăsta

primele semne ale sfârşitului iubirii dintre nori şi un ceas de buzunar (ce mai titlu bre)

ne apropiem încet de foc ne arde
ca pe nişte calorii defrişate din borcanele cu gem şi
nu-mi pasă dacă azi e ultima zi în care
se cântă despre fericire

ce-ar fi să ne ţinem de o singură mână n-ar mai fi
atât de frig pe cât pare
cu cealaltă am arunca îngerii pe patinoar
şi am râde

pentru că i-ar călca maşina
pentru că i-ar călca lamele tocite şi ar ieşi
cel mai frumos cântec de crăciun am crede din nou
că ne-am născut deja morţi şi fără rost
s-ar uita oamenii la noi ca la primul film mut

ne-ar sta bine cu un cerc deasupra capului ar fi cazul
să ne dea afară de atâta lumină
dar ceva-mi spune
că noi nu mai coborâm din roata asta în zilele în care oamenii vorbesc
despre lucruri mai sfinte ca niciodată
aşa că hai să spunem noi o poveste pe care s-o creadă
şi copiii noştri când or să-ntrebe

ce-i ăla un înger
mort

ajutor

mâzgăleam cuvinte fără sens
pe foaie stătea o pisică
i-am zis ZÂT e rândul meu să
deschid un ochi să-mi
dilatez pupila
scrisul
devine nefiresc

*
o literă urâtă se zbate
picură şampania din mâna mea
let's lose it chiar dacă
mâine nu mai ştim să ţinem cuvintele
în palmă

*
e noapte iubitule
am pierdut un film cu multă ploaie-n el
păşim în continuare two lost souls swimmin' in a fishbowl

i-ăr aftăr i-ăr ...

să vină 2011!

Da, lista mea de priorităţi începe tot cu 1 (dar nu orice fel de 1, vezi N.S.) anul ăsta şi evoluează ca după tema simfonică abia coaptă, organizing chaos and making me dream even more in this fake environment, cei 4 pereţi magnetizaţi de punctele cardinale (nici măcar).

Merry new year and happy summer holidays, că de ce urmează până atunci mi-e frică să vorbesc.

Hai că parcă e prea scurt post-ul ăsta. Şi da, nu mai scriu în pseudopoezii, it's just not THAT time of the year când dezinvoltura e la ordinea zilei. Să povestesc câte puţin din anul ăsta? Păi.

am fost în multe locuri (vezi vacanţa de vară) dar Anglia rămâne sufletul meu

am chiulit de la şcoală în scopuri olimpice vreo lună şi - ain't that cute; am zis că nu mai fac aşa ceva cât oi mai trăi cele 7ore pe zi în cara

am învăţat să merg pe bicicletă 

şi să patinez (acum în decembrie, după mers de 2 ori la patinoar şi vreo 15 căzături; să sperăm că a treia oară îmi iau zborul :D)

am (re)întâlnit tot felul de oameni; some things never change, do they? chiar dacă ai impresia că uiţi câteodată ceva important, până la urmă se întoarce la tine

mi-am dat seama că nimic nu e sută la sută într-un fel anume favorabil mie; mereu va fi ceva ne-ok, dar trebuie să vezi în general ce-ţi convine şi să nu-ţi pese de restul problemelor

am făcut un ghiveci muzical în mintea mea începând cu formaţii gen metallica, disturbed, trecând prin chillout-uri, acid jazz-uri, summer pop charts (teenage dream ruled my autumn, and so did just the way you are!) şi terminând cu maratoanele de muzică clasică de pe mezzo; mă văd sincer peste vreo 20 de ani făcând ceva totally related to music, chiar dacă acum visez arhitectură şi-mi îndrept sincer toată mintea spre-

A da, m-am hotărât că vreau să fac arhitectură. There, i said it.

the wall '10

nu ştiu nimic despre muzică
n-am reuşit niciodată să încânt audienţa
îi plictisea mereu altcineva storcându-le ochii ca pe nişte lămâi învechite
pleoapele căscau, ploaia intra în sală ca într-un efect de 4d

ne-am săturat şi-aşa cu toţii
aşteptând ceva de la scaunele gândite cu picioarele pe pământ
o să înţelegem vreodată că scena e ca o masă unde se serveşte
mereu altceva

acel cineva
poartă mereu o notă după el
ca un einstein cântând relativitatea la lumina becului
uite cum îmbătrâneşte chopin şi degetele lui nu mai ajung la mi/de/jos
tristesse devine întunecoasă oamenii încep să râdă
crezând din nou în glume proaste

biletele atârnă ca nişte scame
miroase a cozonac
o haină de pianist acoperă solemn jumătate de reflector
pe uşa din culise scrie "ţi-ai uitat
trandafirii bă"

dreams