am două mâini cu ele îmi înfig unghiile în coasta lui adam şi ţipă neajutorat afară plouă fără dumnezei de gheaţă
ştii că pe vremea asta noi doi ne putem preface că suntem allan şi maitreyi pe vremea când îmbrăţişam
copaci putem lua liftul către frunzele cele dintâi fără să ne pese că suntem două semafoare
scurtcircuitate de mucuri de ţigări ne pasă că noi doi suntem doar ceva mai mult de
câţiva pumni de praf şi ne dor coastele mai tare ca oricând încercând să ne
descoperim ajungem în stări degradante pe paturi de spital dar astăzi
suntem fericiţi că prindem trenuri şi le strivim carcasele de fier ca
pe o îmbrăţişare veşnică înainte să plecăm pe drumuri eu mă
ţin cu o mână de soare ai degetele mele în coaste ce facem
noi aici se numeşte love deşi autostrada are numai
două benzi ne întrepătrundem ca două săbii
de laser doar privindu-ne intens
şi nici pe departe la fel ca
în poemul ăsta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu